Închinare radicală (serial)

De câteva zile mi se tot învârte în cap nişte vorbe care trebuie să le rostesc undeva şi care se referă la închinarea noastră faţă de Dumnezeu. În articolul de faţă voi discuta un subiect care mi-a fost revelat în timp ce participam la o slujbă de biserică şi în timp ce Dumnezeu îmi descoperea felul de închinare care duce la apropierea noastră de El şi de împărăţia Lui.

Când îi dăm lui Dumnezeu slavă, El devine contagios - sfinţenia Lui devine lucrul manifestat faţă de noi. Noi avem tendinţa să ne închidem ochii atunci cânt ne închinăm Lui, dar în acele momente El ni deschide în mod spiritual.


Atunci când facem lucrurile în mod formal avem doar o senzaţie de "piele de găină", cum spunem noi; cântăm sau rostim ceva într-o rugăcine care pe moment înseamnă ceva şi noi nu punem nimic la inimă, apoi ne oprim şi parcă nu a fost nimic. E totul legat de moment, noi îl oprim sau noi îl prelungim.


Închinarea noastră faţă de Dumnezeu este serviciul nostru primordial faţă de Dumnezeu şi acesta se poate face doar în sfinţenie. 


Dacă vă amintiţi de clipeledin Vechiul Testament când Dumnezeu l-a chemat pe Moise din rugul aprins, să îşi scoată încălţămintea din picioare pentru că stătea pe un loc sfânt, sau atunci când Domnul a chemat la muntele Sinai pe poporul Său din pustiu şi le-a cerut să nu se apropie orişicum de El, toate acestea au fost "orânduiri ale lui Dumnezeu", care mai apoi au fost transformate de om în ritualuri care au ajuns să nu mai aibă nici un înţeles şi sunt făcute fără viaţă sau fără motiv. Oamenii au început să copieze manifestarea lui Dumnezeu şi "copiatorul" lor nu a fost, nu este şi nu va fi niciodată bun de ceva... Au ajuns să producă doar o imitaţie emoţională, fictivă şi de multe ori prea imaginară.


Să luăm spre exemplu momentul când Domnul Isus a spălat picioarele ucenicilor şi felul cum se face acest lucru în zilele noastre. Exemplul nu a rămas un exemplu ci a devenit un ritual. S-a pierdut şi s-a scos, de fapt, esenţa din el, astfel devenind un ritual care se practică mai mult sau mai puţin în anumite biserici şi cercuri religioase. Atunci când onorăm un ritual noi devenim idolatrii - ne închinăm unei imagini create de noi şi nu unei esenţe si realităţi: slujirea cu umilinţă.


A fi sfânt înseamnă a fi pus deoparte. Închinarea înaintea lui Dumnezeu în sfinţenie înseamnă închinarea înaintea Lui într-un mod aparte, special, într-un fel unic. Atunci când ne închinăm lui Dumnezeu, sfinţenia Lui devine manifestată nouă, suntem "molipsiţi" de ea - timpul va deveni pentru noi atunci ceva lipsit de esenţă, devenim contopiţi cu persoana şi sfinţenia Lui. Caracteristicile vieţii de pe pământ devin în acel moment singurul nostru duşman - grijile cu care ne luptăm zi de zi încep să ne tulbure mintea când nu le luam noi în stâpânire prin a fi puşi deoparte pentru Dumnezeu. Putem să scăpăm de piedicile acestea din cadrul închinării tot aşa cum scăpăm de papuci când îi dăm jos din picioare. Ne vedem ca fiind împovăraţi de mizeria de afară, din lume, şi în prezenţa lui Dumnezeu nu doar că o înlăturăm şi o lăsăm aparte, dar îi cerem lui Dumnezeu să ne atingă, să ne schimbe, să ne sfinţească, să ne facă să fim tot mai mult asemenea Lui.


Atunci timpul pe care îl cunoşteam noi devine timpul şi momentul care îl cunoaşte de fapt Dumnezeu - El redefineşte acolo lucrurile pentru noi şi ele devin o realitate pentru noi. E chiar atat de simplu.





Niciun comentariu:

Disclaimer:
Comentariile cu conținut off-topic, cu tentă de jignire, amenințare, ofensatoare, injurii, sau cuvinte porcoase/profane sunt șterse automat. Comentați doar dacă ceea ce aveți de spus este relevant și aduce discuții/subiecte noi. Comentariile cu pseudonime sunt "by default" sterse. Comentariile cu link-uri sunt moderate pe Disqus, pe Blogger, sterse. Daca doriti sa faceti publicitate la un site, rog sa ma contactati pentru o cotatie de pret, rezolvam. :)

Un produs Blogger.