Păstrează-ţi credinţa - e ori mântuitoare, ori crucificatoare!

Nu orice credinţă este reală. Nu orice credinţă aduce la viaţă. Există credinţe care sunt inutile, altele care dau rezultate. Credinţa, în sine, nu este nimic altceva decât ceea ce simţi în tine însuţi cu privire la ceva - şi de aici putem extinde conversaţia şi articolul.

În cursul zilei de ieri (12 octombrie 2012) am avut de a face cu ceva care m-a determinat să scriu acest articol. Un om de la altă biserică venise la mine la birou să îşi ridice un pachet şi a început să îl ia gura pe dinainte. Că de ce nu i s-a livrat pachetul acasă, de ce nu aia, de ce nu cealaltă... ca să aflu într-un târziu că el făcea acest serviciu pentru o altă persoană lipsită de orice interes. De aici a început şi o discuţie care... precum articolul cu "Nu dau doi bani pe religia ta" (care l-am scris cu ceva tim în urmă), m-a cam determinat să trag nişte concluzii legate de credinţa unora care se cred credincioşi (parcă sună a pleonasm).

Ceea ce crede fiecare e treaba lui. Asta am auzit-o de aşa de multe ori. Ceea ce îţi recomandă cineva să crezi - însă - nu prea primim noi prea bine. Nu primim pentru că suntem învăţaţi să ne menţinem poziţia ("credinţa genetică", se transmite din neam în neam... cine ştie de unde este aceasta?) asta dacă nu suntem clătinaţi încoace şi încolo, precum scria în Iacov 1:6, "...cine se îndoiește seamănă cu valul mării, tulburat și împins de vânt încoace și încolo..."; şi dacă nu ne menţinem poziţia înseamnă că avem o credinţă şubredă. De acest lucru nu mai trebuie spus nimic pentru că aşa şi este.

După ce a terminat omul din relatarea mea de mai sus să îşi spună nemulţumirea, îl întreb pe ce stradă stă, să îmi fac o idee cât de departe a venit el la biroul unde lucrez, oarecum calculam distanţa nemulţumirii lui. Spre surprinderea mea el stătea la 3 străzi distanţă ... şi, în clipa când el mi-a spus numele străzii, mi-a şi venit în minte că pe aceiaşi stradă este o biserică evanghelică şi i-am spus să meargă acolo. Ca fript, parcă, a şi sărit să se justifice că el merge la altă biserică, şi nici nu ştia că pe strada lui exista acea biserică. El mergea la "Creştini după Evanghelie" (ce bine sună termenul în română, unii chiar sunt după mesajul Evangheliei cu mult...; în limba engleză, din câte ştiu eu, la această biserică se spune "Brethren Church", adică biserica frăţietăţii... ceea ce în realitate lipseşte, motivez mai târziu acest punct). După ce l-am lăsat să se agite înainte şi să vorbească precum un "netăiat împrejur" şi să facă şi nişte gesturi obscene, dacă nu chiar foarte deplasate, faptul că mi-a mai spus că merge şi la "creştinii după Evanghelie" a fost ca un capac care l-a pus. Aveam aşteptări mari din acea clipă; părtăşia şi credinţa lui însă negau aşteptările mele, căci pentru el eu eram de condamnat că i-am recomandat să meargă la o altă biserică....

Eu nu i-am spus credinţa şi biserica pe care o frecventez, însă el se bătea cu pumnul în piept - figurativ - că să faci binele şi nu răul. Aici l-am oprit şi i-am citat din Biblie că, "dacă ştii să faci binele şi nu-l faci... e un rău şi mai mare", şi imediat m-a oprit să mă corecteze, de parcă el ştia mai bine. OK, am înţeles că omul se credea religios, dar nici Evanghelia aceasta să nu o ştii? Sună ruşinos acum că arăt cu degetul la unul care spune DOAR să facem fapte bune şi nu fapte rele? Aceasta este o ideologie comună în foarte multe religii, crezuri, mentalităţi, etc., şi nu toate au pe Isus Hristos în centru.

Nu mai lungesc vorba prea mult, mi-am dat seama că el era ipocrit. Nu am spus un ipocrit, rog să notaţi aceasta. Asta o spunea şi înfăţişarea şi vorbele lui. De credinţa lui mă îndoiesc eu acum pentru că nu era una mântuitoare, ci crucificatoare. Unii oameni nu au înţeles nici în ultimul ceas că trebuie să se închine lui Dumnezeu şi nu la crucea din faţa bisericii, ori la biserica în sine. Respectă ei mai mult pe Cel crucificat, ori crucea pe care El a plătit pentru păcatele noastre? Tind să cred că prea mulţi "credincioşi" aleg să creadă crucea, şi nu pe Crucificat - Isus Hristos, Mântuitorul nostru. Ce sens are să crezi într-un obiect şi nu într-o Persoană care aduce mântuire autentică?

Uneori chiar trebuie să luăm măsuri atunci când vedem în jurul nostru că oamenii devin prea religioşi şi deloc spirituali; uită umilinţa şi slujirea semenilor şi se pulsează cu ceea ce sunt, ceea ce cred, ceea ce frecventează şi ceea ce stimează cel mai mult în viaţa lor: credinţa şi religia lor. Când privim însă la realitate, la faptul că ei cred ceva şi faptele lor arată opusul... este logic să concluzionăm că, pentru ei, cel mai bine ar fi să-şi păstreze credinţa, pentru că dacă le spui ceva diferit de ceea ce vor ei să audă, te vor face cu "ou şi cu oţet", nu sunt gata să asculte, să se îndrepte, să se coreteze, să se analizeze şi să vadă pe ce cale sunt cu adevărat.