Când s-au terminat bateriile de la compozitori şi e mai simplu să facem "xerox"...

În ce gamă preferi să scrii cântecele atunci când le compui? A, nu scrii cântece? Atunci ce fel de cântece cânţi tu? Le compune altcineva versurile, îţi aranjează alţii partea muzicală? Sunt doar câteva întrebări pe care le pun acum pentru a descoperi de fapt unde este "buba" din cadrul culturii bisericeşti române în ceea ce priveşte muzica şi cântecele care se cântă în bisericile evanghelice din prezent.

Probabil că nu mulţi vor răspunde la aceste întrebări pentru că nu au vreo implicare în muzică, sau nu se ocupă de această zonă. Sau alţii vor citi aceste rânduri să vadă dacă ar putea să mai găsească ceva util pentru muzica din cadrul bisericilor creştine evanghelice din România şi diaspora.

Urmăream cu curiozitate un videoclip apărut recent pe youtube al unei formaţii din România care interpreta o melodie care o ştiam prea bine, o auzisem de atâtea ori, dar nu o auzisem niciodată în... limba română. Suna straniu, ce-i drept..., oricât de bună ar fi fost vocea, tonalitatea şi timbrul celui care o interpreta. Adică tipul le avea cu muzica, dar versurile nu prea le aveau cu muzicantul.

De ce traduc românii toate melodiile/cântecele cele mai populare şi mai renumite ale cântăreţilor americani/englezi? 

La această întrebare încercăm să găsim aici răspunsuri, probabil că vor suna ciudat o parte din ele... dar voi da eu câteva opţiuni... iar dacă te regăseşti în acest grup... probabil că este o coincidenţă pură. Sau poate nu e nimic. Vom vedea la final.

1. Pentru că versurile şi melodia respectivă este prea cunoscută pe glob. Adică... dacă acel cântec este fredonat de toţi, din nenumărate ţări, de ce să nu fie fredonată şi cântată şi în România, NU? O internaţionalizăm. O facem noi să o priceapă şi să o bâlbâie la serviciul de închinare şi moş Gheorghe, ori să nu mai comenteze nea' Mărin că el ştie că melodia aia suna altfel în "orijinal" şi că a auzit-o el pe "iutub", şi mai sărea lumea pe scenă, se roteau, aveau artificii prin jur şi restul...

2. Pentru că versurile cântecului sunt prea frumoase. Adică a găsit unu versurile în engleză şi au avut şi rimă la ei şi alt vers mai bun nu se mai putea. Este brici! S-a nimerit "beton" melodia cu versurile. O punem şi în română... să avem şi noi de ce să batem din palme duminica la biserică, să avem alt cântec mai ritmat şi mai dinamic la secţiunea de laudă şi închinare... sperând că nu se va supăra nimeni din generaţia mai veche, obişnuită cu imnuri, cu marşuri, cu fanfare, cu coruri, cu grupuri bărbăteşti sau femeieşti, de copii sau de tineret...

3. Pentru că românul s-a născut poet nu şi compozitor. Nu mai ştiu a cui a fost vorba asta. Pe toţi din România îi auzi cu poezii. Toată lumea ştie să facă o rimă la 3 strofe la care să zică babele din spatele bisericii un amin la final. Sau să facă un "mini-luceafăr" de 89 de strofe, să ţină mai mult decât predica de diminaţă, să fie cu suspans... să îi mai cheme în faţă să zică poezii. Nu am auzit încă în nici o biserică spunându-se... "vom cânta poezia....". Toţi spun... "vom cânta cântarea" cutare. Dar şi cântările au fost scrise înainte, apoi s-au pus pe o melodie. Sau... în cazuri excepţionale, au fost scrise cu tot cu cântec, cam cum primea cântările fratele Nicolae Moldoveanu.

Am avut ocazia să-l întâlnesc personal pe cel care a scris cele mai multe cântece creştine româneşti din România... şi încă le-a scris pe tăbliţa minţii şi a inimii lui, pentru că în temniţa comunistă nu i s-a dat hartie şi pix, partitură şi instrument să poată compune ode Dumnezeului în care nu credeu nici măcar torţionarii lui. Am fost la el acasă. Ne privea cu bucurie în ochi şi îşi amintea câte ceva din vremea cât a fost închis şi cu degetele pe pianină ne cânta cântarea care povestea despre experienţa lui de atunci din temniţă...

4. Pentru că la români le e mai uşor să plagieze decât să lucreze cu propriile puteri. Dăm copy-paste că e simplu. Folosim google translate şi mai inversăm cuvintele. Stai că nu sună aşa fain aici... mai adăugăm noi asta şi asta, scoatem asta... Sau poate folosim doar melodia și punem noi versurile lui ăla. Ba nu, punem versurile astea dar pe melodia de la formația aia...

Vă sună cunoscut acestea? Dacă da, înseamnă că am devenit patetici. Am devenit oameni de compătimit. Bun, suntem așa cum suntem, dar nu se poate schimba nimic?

Se poate schimba dacă lăsăm pe Dumnezeu să ne schimbe atitudiniea față de muzică, față de închinare, față de respectul către cei care au scris-o și cei care au compus versurile sau melodia. E oare ceva prea greu pentru Domnul? (Geneza 18:14a) Nu, nu este greu nimic pentru El! Pentru noi este greu să ne plecăm și să ne smerim, să devenim vulnerabili și să realizăm că avem nevoie de El.

Doamne, te rog să dai un duh de compoziție și inspirație peste toți muzicienii din bisericile din România! Te rog să le dai un duh de închinare și de autenticitate în închinare! Te rog ca un foc proaspăt să fie aprins în inimile lor și cântări noi să apară pe buzele lor, pe ecranele unde se proiectează cântările, pe foile de pe care interpretează sau conduc ei lauda și închinarea, pe noile partituri care vor fi scrise, pe noile cărți de cântări de închinare în limba română! Te rog ca ei să fie sensibili să primească aceasta de la Tine și să o dorească cu ardoare și acest duh de închinători adevărați să se reverse nu doar peste cei care conduc biserica în laudă și închinare, ci peste toți cei care participă! Amin!