Seria "Un Om numit Isus" - Partea 1 - A arătat milă

Serie de mesaje alcătuite şi adaptate de Nick Laurenţiu Nica

Partea 1 - A arătat milă

Marcu 1:40-42
A venit la El un lepros, care s-a aruncat în genunchi înaintea Lui, Îl ruga și-I zicea: „Dacă vrei, poți să mă cureți.” Lui Isus I s-a făcut milă de el, a întins mâna, S-a atins de el și i-a zis: „Da, voiesc, fii curățat!” Îndată l-a lăsat lepra, și s-a curățat.

1. Este de remarcat ordinea în cadrul acestui pasaj. Un lepros a venit la Isus – un om respins de societate şi izolat. Şi cu toate acestea lui Isus I s-a făcut milă de el.

Îmi aduc aminte de leprozeria care am vizitat-o în timpul primei călătorii misionare, în luna mai din anul 1995. Într-o localitate izolată de lângă Brăila, România, se află o bază specială pentru cei care sunt afectaţi de această boală fără durere. Erau acolo oameni care aveau degetele sau alte bucăţi din trupul lor mâncate de lepră… Trebuie să mergeţi să vedeţi o leprozerie pentru a înţelege ceea ce vreau să spun.

În zilele noastre, spunea cineva, părinţii fac orfelinate şi case de copii pentru odraslele lor, iar aceştia, la rând lor, fac azile şi case de bătrâni pentru că lipseşte acea sămânţă mică de compasiune şi de iubire.

2. O următoare acţiune întreprinsă de acest lepros a fost să se arunce în genunchi înaintea lui Isus, şi se miluia de El. Cu toate că s-a aruncat în genunchi, el nu a primit răspunsul la problema sa aşa de repede. Postura nu produce milă! Nici măcar cuvintele aruncate în vânt nu pot produce milă.

În Bucureşti – şi probabil că aţi mai întâlnit în multe colţuri din lumea noastră – un avar de bani a fost aşa de isteţ încât a deghizat un manechin pentru a cerşi pentru el bani. Lumea la început nu a observat nimic, dar un poliţist a trecut pe lângă şi a îndrăznit să ridice voalul ce acoperea faţa acelui manechin… pentru a realiza faptul că acolo nu era nici o persoană… ci un plastic cu haine pe el, cu o mână sau o cutie întinsă pentru a strânge fonduri...

Leprosul care a venit la Domnul Isus nici măcar nu avea credinţă. El a zis lui Isus: DACĂ vrei, poţi să mă cureţi. Poate că o fi auzit el de minunile pe care le-a mai făcut Isus, însă el nu era sigur, sau încredinţat, că Isus ar putea vindeca o astfel de boală.

3. Cu toate acestea lui Isus I s-a făcut milă de el. Pur şi simplu a văzut starea acestui om respins de societate şi a avut dragoste faţă de el prin faptul că nu l-a alungat, şi i-a arătat har deoarece a vrut ca el să fie curăţit. Aceasta este o compasiune care întrece orice limită şi orice crez. Cine ar fi crezut că o astfel de persoană ar merita măcar atenţia unui Om ca Isus? Tocmai aici avem exemplul Său pentru noi astăzi.

4. Drept rezultat lepra l-a lăsat. De ce? Pentru că aşa a vrut Isus! Uimitor! Deşi această relatare este destul de scurtă, în cadrul ei se află o lecţie aşa de mare pe care trebuie să o învăţăm. Iată câteva caracteristici ale milei arătate de Isus, ce se desprind din acest pasaj:

a. Isus şi-a demonstrat caracterul Său prin a arăta o milă fără margini

b. El nu a vestit aceasta cu gura mare (vezi versetele 43-44)

c. A avut o milă plină de dragoste (Iacov 2:13 – „mila biruieşte judecata”)

Concluzii:

Dacă Domnul Isus a arătat milă, atunci şi noi trebuie să avem milă faţă de cei din jurul nostru.

Duceţi-vă de învăţaţi ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă!” (Matei 9:13)

Dacă aţi fi ştiut ce înseamnă: „Milă voiesc, iar nu jertfe!”, n-aţi fi osândit pe nişte nevinovaţi” (Matei 12:7).

Una din caracteristicile persoanei lui Isus Hristos a fost şi este că a arătat şi arată milă.

„Să ne apropiem, dar, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare și să găsim har, pentru ca să fim ajutați la vreme de nevoie.” (Evrei 4:16, sublinierea îmi aparţine.)

"Un Om numit Isus"
Notă: Materialul de mai sus şi seriile următoare sunt preluate din cartea electronică cu acelaşi nume, "Un Om numit Isus" scrisă de Nick Laurenţiu Nica. Cartea în format electronic (PDF) este disponibilă aici.

Înapoi la curprins | Partea 2 - A îndrăznit să vorbească adevărul despre păcat şi ipocrizie




Niciun comentariu:

Disclaimer:
Comentariile cu conținut off-topic, cu tentă de jignire, amenințare, ofensatoare, injurii, sau cuvinte porcoase/profane sunt șterse automat. Comentați doar dacă ceea ce aveți de spus este relevant și aduce discuții/subiecte noi. Comentariile cu pseudonime sunt "by default" sterse. Comentariile cu link-uri sunt moderate pe Disqus, pe Blogger, sterse. Daca doriti sa faceti publicitate la un site, rog sa ma contactati pentru o cotatie de pret, rezolvam. :)

Un produs Blogger.