Când o poză face cât o mie de cuvinte și acțiunea din spatele ei nu valorează nimic...

Zilele trecute mă aflam într-un autobuz să merg acasă... și nu am putut să mă abțin să stau tot drumul cu ochii închiși - că mă oripilam de ceea ce vedeam la unii din jur - așa că am zis să „captez” într-o imagine ceea ce aveam în fața ochilor. Am mers circa 16 minute cu acest autobuz și în el erau cei doi „protagoniști” din imaginea alăturată și poate că privind la această imagine o să înțelegeți, fiecare în parte, după măsura fiecăruia de percepție, altceva.

Eu am fost acolo și vă pot relata cele ce le-am văzut și cele 16 minute de chin au fost mai mult decât destul. Am spus maxim de destul!

Nu, tipul nu se ruga pentru fata de lângă el prin metoda „punerea mâinilor” (deși asta pare din unghiul din care am făcut eu fotografia...). Nu, tipul nu era preot, deși avea o barbă neîngrijită și în fața lui un skateboard cam cât jumate din înălțimea lui. Nici tipa nu era călugăriță pentru că nu avea batic pe cap, nu avea sutană neagră pe ea. Ciudat, erau amândoi îmbrăcați cu haine de culoare albă. Puritate - o să zică unii....

Cei doi erau simpli călători într-un mijloc de transport... și erau niște tineri liberi. Nu am găsit alt termen acum, vă rog să nu vă supărați. Erau liberi pentru că nu am văzut vreun tutore în jurul lor, nu era nimeni care să îi constrângă, să le zică una-alta despre viață, despre cum să te comporți în jur când ești în autobuz, despre felul cum interpretează alții ceea ce faci în public cu o persoană de sex opus.

La fiecare 4 secunde (numărați împreună cu mine acum: 1, 2, 3, 4....) tipul se apropia de fată și o tot săruta sau își băga nasul și/sau barba peste fața ei. Acum calculați și voi. Dacă un minut are 60 de secunde, și la fiecare 4 secunde el făcea aceiași figură, asta înseamnă că o săruta/giugiulea/gâdila (cum vreți voi să îi spuneți) de 15 ori pe minut! Adică numai eu singur am văzut 240 de mișcări de acestea în timpul petrecut pe acel autobuz! Vi se pare puțin? Sau vi se pare prea mult?

Cu o zi în urmă publicasem pe blog articolul despre 5 motive pentru care nu ar trebui să trăiești în concubinaj înainte de căsătorie și eu vedeam atunci, în fața ochilor mei... un concubinaj în desfășurare! Probabil că unii dintre voi, care veți citi aceste rânduri, vor spune că erau doi sărmani îndrăgostiți, că trebuia să îi ignor, că toți am trecut pe acolo - sau... mno... aproape toți, că unii sigur au mai dat-o în bară, alții nu s-au sărutat nici înainte de nuntă, nici în timpul nunții și nici după nuntă; alți nu s-au atins probabil... alții au concepții greșite, păreri multiple... interpretări cât o mie de cuvinte!!!!

Gata, am înțeles!

Cei doi erau infatuați. Dar ce vină aveam eu că am fost „forțat” acum să îi privesc, să îi suport, să îi văd. Erau în fața mea, și în aceiași direcție mergeam și eu... și... pur și simplu nu am mai putut face nimic. Nu m-am gândit niciodată să le zic ceva la cei doi. Probabil că în alte țări dacă vedea lumea gestul acestui individ - pentru că tipa nu l-a sărutat înapoi, nu și-a băgat nasul în barba lui neîngrijită, nu l-a sufocat din 4 în 4 secunde (nu mai numărați cu mine, eu am coborât de mult din acel autobuz...) - le spunea direct și în direct: get a room! (luați-vă o cameră, băi! - tradus pe șleau în românește).

Doar că eu nu puteam să le spun „to get a room” pentru că cu câteva zile scrisesem acel articol despre concubinaj și știam că nu era un sfat bun. Nu era bun deloc!

Apoi mi-am dat seama că... deși o poză face cât o mie de cuvinte (și eu până aici am scris doar 652 de cuvinte... fără cele din această paranteză)... acțiunea din spatele ei s-ar putea să nu valoreze nimic. Ai prins momentul, tu l-ai văzut, tu știi ce s-a întâmplat... restul rămân cu poza, cu interpretările, cu percepțiile diferite. Noi ceilalți... rămânem cu vederi, cu păreri, cu... ce mai vreți voi.

Imaginați-vă ce ar fi fost dacă v-aș fi scris că tipul cu barba se ruga de fapt pentru fata de lângă el. Câte like-uri ar fi primit poza asta! Ce bărbați spirituali sunt în România! (ar fi spus unii). Alții probabil că ar fi căutat să vadă când s-a întâmplat „evenimentul”, să-l scrie în istorie, că undeva - într-un autobuz uitat de lume - pentru preț de 16 minute, autorul unui blog a fost martor al unei rugăciuni publice, nesfiite, plină de evlavie, carismatică (pentru că și-a pus mâna fără griji peste capul unei persoane în public și mai afișa față de persoană afecțiuni „creștine” foarte vizibile celor din jur)... și ceva s-a întâmplat. Oare ce? Păi... poza spune totul, nu?

Așa că... data viitoare când faceți o poză, puneți la restul muritorilor o descriere să înțelegem ce ați captat voi acolo. O să fie poate cât 999 de cuvinte, dar o să fie cuvinte, nu interpretări greșite. Și ca să fie clar pentru toți cei care ați citit acest articol, tipul și tipa din acest autobuz nu sunt personaje fictive, poza este făcută de mine personal pe 18 septembrie 2017 și nu am făcut poză cu fețele lor ca să nu mă caute după aia să le dau drepturile de autor pentru poza postată în domeniu public. Și cu toate cele care le-am scris mai sus... nu am reușit să adun 1000 de cuvinte, așa că acel mit cu poza... că ar face cât o mie de cuvinte... a fost tocmai spulberat.... :)



Niciun comentariu:

Disclaimer:
Comentariile cu conținut off-topic, cu tentă de jignire, amenințare, ofensatoare, injurii, sau cuvinte porcoase/profane sunt șterse automat. Comentați doar dacă ceea ce aveți de spus este relevant și aduce discuții/subiecte noi. Comentariile cu pseudonime sunt "by default" sterse. Comentariile cu link-uri sunt moderate pe Disqus, pe Blogger, sterse. Daca doriti sa faceti publicitate la un site, rog sa ma contactati pentru o cotatie de pret, rezolvam. :)

Un produs Blogger.