Ce să nu spui la cineva care a fost rănit de biserică

persoană care se ferește în spatele unui geam plouat - imagine preluată de pe c.pxhere.com via google imagesV-ați confruntat vreodată cu persoane care au fost rănite de biserică? Probabil că unii se vor întreba ”ce înseamnă să fi rănit de biserică?” Înainte să citiți acest articol vreau să vă sfătuiesc să o faceți cu pași înceți.

Acum câțiva ani în urmă am avut prima mea experiență cu abuzul spiritual. Fiind constrâns de circumstanțe să-l slujesc pe Dumnezeu într-un mod radical, am lăsat colegiul, am renunțat la toate posesiunile mele și m-am mutat în Africa, doar ca să fiu manipulat, controlat și să se profite pe seama mea de către liderii din cadrul organizației de misiune în care eram...

Când am ajuns acasă, pastorul meu mi-a dat două opțiunii: Putem să mint și să fac o povestire care să sune frumos, sau puteam pur și simplu să-mi țin gura închisă. Oricare din cele două alegeri le-aș fi făcut, mi s-a interzis să spun povestea adevărată, în interiorul sau în exteriorul bisericii.

Nu îmi venea să cred ceea ce îmi auzeau urechile. Una era să fiu abuzat de oamenii pe care abia îi știam, dar alta era să fiu trădat de cineva în care aveam încredere și spre care priveam ca exemplu. Eram mâniat și deprimat, și m-am depărtat de biserică pentru prima dată în viața mea.

Din fericire, câțiva din prietenii mei au înțeles prin ceea ce treceam. Alții, nu chiar așa de mult. Dar ceea ce am realizat este că creștinii pot fi destul de răi în ce primește tratarea abuzului spiritual. O mare parte din răspunsurile de mai jos le-am mărturisit direct. În trecut am fost chiar și eu vinovat de a spune câteva din acestea...

Iată, așadar, câteva lucruri care să nu le spui la cineva care a fost rănit de biserica lor:

1. ”Nici o biserică nu este perfectă.”
În loc să empatizeze cu cei care au fost răniți de o biserică, anumiți creștini intră direct în modul de apărare. Ei ar putea argumenta că victima tocmai a avut o ”experiență nasoală”. Sau vor spune că biserica e plină de oameni imperfecți care sunt ”doar umani” și fac greșeli precum oricare dintre noi.

Dar am putea agrea asupra faptului că aceste scuze doar ne distrag de la problemă? Nimănui nu îi place să i se spună să ”se concentreze pe toate lucrurile bune pe care le face biserica” când ei au fost de fapt răniți de ea. Nu contează câte mii de oameni au fost afectați în mod pozitiv de o biserică sau de o slujire a ei. Experiențele bune nu anulează pe cele rele.

2. ”Faci pași spre reconciliere?”
Ultimul lucru pe care o victimă a abuzului spiritual e să îl facă e... să întoarcă în mediul care i-a rănit la început.

Dacă cineva a fost atacat de un câine, i-ai spune să se întoarcă și să riște să fie mușcați din nou? Creștinii care insistă asupra reconcilierii în fața abuzului spiritual uită un lucru important: Cu oamenii abuzivi nu poți raționa.

Nu doar că este periculos să ceri unei victime să îndrepte lucrurile cu abuzatorii săi, aceasta pune totodată o povară nedreaptă de responsabilitate asupra victimei de a veni cu o soluție. E ca și când ai spune, ”Ei sunt cei care te-au rănit, dar acum e slujba ta să îndrepți lucrurile.

3. ”Nu vreau să bârfesc.”
Dacă un pastor sau un membru de comitet dintr-o biserică a tratat greșit pe cineva dintr-o congregație, nu este o bârfă ca acea persoană să vorbească despre acel incident. De fapt, nici măcar nu e bârfă să vorbești despre aceasta.

Imaginează-ți că ai descoperit că cumnatul tău o bate pe sora ta. Oare primul tău răspuns ar fi ”Asta nu e treaba mea”? În același fel în care abuzul domestic implică o întreagă familie, abuzul spiritual implică o întreagă familie de biserică. Abuzul poate că a avut loc în privat, dar aceasta nu face din el o chestiune privată.

În calitate de creștini, dacă e să luăm în serios abuzul spiritual, trebuie să ne oprim din a-l compara cu bârfa.

4. ”Ce o să gândească necredincioșii despre aceasta?”
Ați citit vreodată o știre despre un creștin care a mers public împotriva unei biserici sau slujiri și te-ai gândit în sinea ta, ”Oferă lucrul acesta o mărturie bună?”? Dacă ești mai preocupat de reputația bisericii decât ești preocupat cu privire la abuzul în sine, s-ar putea să ai prioritățile amestecate.

Noi, creștinii, putem deveni atât de preocupați cu felul cum văd cei din exterior biserica încât punem aparențele înaintea adevărului. Atunci când încercăm să controlăm narațiunea, înlocuim realitatea bisericii cu propriul nostru ideal despre biserică. Tot ce arătăm lumii este de fapt că preferăm o mărturie falsă în favoarea uneia rele.

5. ”Oprește-te din a fi atât de amar.”
Oamenii care au fost răniți de o biserică au un drept de a fi mâniați. Mânia nu doar că este un răspuns adecvat față de nedreptate, ci este și un răspuns sănătos dacă este canalizat pe căile corecte.

De ce au așa de mulți creștini un timp dificil în a-i lăsa pe alții să-și exprime emoțiile lor negative? De ce trebuie să pescuim mereu după o problemă spirituală mai profundă precum rădăcina amărăciunii și a neiertării?

Zilele trecute am auzit pe cineva care formula lucrurile astfel: ”Religia te va molesta, apoi te va acuza că ești amar față de aceasta.” Ați observat standardul dublu? Atunci când victimele reacționează că au fost rănite de cineva dintr-o biserică, noi îi tratăm de parcă ceva este în neregulă cu ei. Acesta e motivul pentru care abuzatorii sunt adesea exonerați. E mai ușor să justificăm scoaterea acuzatorului de pe laț dacă ambele părți sunt ”de învinuit”.

6. ”Se merită să dezbini biserica pentru asta?”
Felul cum ar putea afecta congregația nu ar trebui să fie niciodată factorul de decizie în a expune sau nu abuzul.

Acest punct a fost o lovitură pentru mine. Atunci când am scăpat de situația abuzivă din Africa, pastorul meu vroia să măture tot chinul sub un preș. Tăcerea mea, mi se spunea atunci, era pentru binele mai mare al Evangheliei. Nu a fost o sugestie - a fost un ultimatum. Dacă nu aveam să-mi țin gură, m-a avertizat el, aveam să aduc diviziune întregii congregații.

Una din cele mai eficiente moduri de a aduce tăcere asupra unei victime este să o umpli cu un sens fals de vină. Victima este condusă să creadă că dacă vorbește va face ca lucrurile să devină și mai rele, și tot ceea ce se va întâmpla drept rezultat... va fi vina lor.

Cu certitudine că expunerea abuzului spiritual poate diviza o congregație. Dar aceasta nu este co consecință care să o preia victima care aduce în discuție cele întâmplate. Este o consecință a abuzului comis în primul rând.

Există un lucru care este chiar și mai important decât a știi ce să nu spui cuiva care a fost rănit de biserică. Și acesta este pur și simplu să asculți.

Jonathan Hollingsworth - imagine de pe amazon.comMaterialul de mai sus a fost scris de Jonathan Hollingsworth (foto alăturat) pe 28 octombrie 2015 în site-ul Church Leaders. Jonathan este autor, vorbitor și un creștin radical recuperat. Constrâns de a sluji lui Dumnezeu într-un mod radical, el și-a dăruit toate posesiunile sale și s-a mutat în Africa doar ca să afle ceea ce se întâmplă când vrei să faci bine devine rău. Prima sa carte, Runaway Radical (Un radical fugar), este disponibilă din partea editurii Thomas Nelson și poate fi comandată prin a face click pe coperta cărții. Dacă citați sau folosiți acest material în altă parte, rog să păstrați toate link-urile din el și să oferiți sursa citării, adică acest blog. Mulțumesc.




Niciun comentariu:

Disclaimer:
Comentariile cu conținut off-topic, cu tentă de jignire, amenințare, ofensatoare, injurii, sau cuvinte porcoase/profane sunt șterse automat. Comentați doar dacă ceea ce aveți de spus este relevant și aduce discuții/subiecte noi. Comentariile cu pseudonime sunt "by default" sterse. Comentariile cu link-uri sunt moderate pe Disqus, pe Blogger, sterse. Daca doriti sa faceti publicitate la un site, rog sa ma contactati pentru o cotatie de pret, rezolvam. :)

Un produs Blogger.