Vrei să te vindeci? - Lecție din viață dată de Dumnezeu

Pe la sfârșitul lunii octombrie, într-o noapte, târziu, pe la ora 2 noaptea, când totul afară era întunecat, doar vreo 2-3 luminițe mai licăreau pe afară, mă apucă o durere neobișnuită de dinți. Am sărit din pat și căutam remedii. Până atunci am fost foarte bine, am avut liniște, am putut să stau fără să mă neliniștesc în somn.

Îmi venea să urlu, dar am tăcut și am căutat remedii - urgent. Nu vroiam să merg la urgențe, mi se părea că deranjez prea mult pe cineva pe care nu cunoșteam, și el avea să-mi deranjeze prea mult buzunarul meu gol la acea oră târzie din noapte. Mă gândeam ce putea să fie, mai ales că până la ora aia am fost bine, am fost chiar destul de bine, nu exagerez.

Parcă văd acum pe unii cum taie firul în patru și analizează această introspecție în lumea spirituală sau în cea naturală. ”Te-a tras curentul, maică!” ar fi sunat vocea tradiționaliștilor; zilnic stau cu ventilatorul pornit la muncă, că e cald, că e frig, îmi place să simt aerul că se mișcă în jur - și un puf-puf care împrăștie parfum prin birou să fie băgat și el în circuit. Nu știu ce curent ar fi fost la măsea, că de mult timp eram cu ventilatorul și cu ușa deschisă, aveam toate prizele de la birou ocupate, deci curent... foloseau aparatele, ce să afecteze... curentul dinții mei? Banală deducția, dar mi-a trecut prin cap atunci, la 2 noaptea și această șoaptă. Am ignorat-o. Am ignorat-o și a doua zi când am căutat pe internet remedii care începeau cu o căutare banală pe google cum să tratezi durerile de dinți de la... curent. Amuzant este că nici măcar nu am găsit remediu la acest mit... așa că nu am găsit remediul prin google.

La ora aceea târzie, ca să revin la momentul ”chinului” prin care treceam, m-am dus la baie să mă uit în oglindă; nu eram cu falca umflată, nu era un abces - altă șoaptă a ”cunoscătorilor” a de toate și nimic în același timp... Am dat prin gură cu apă caldă să mă liniștesc, apoi am masat locul cu puțin spirt medicinal. Parcă dădusem cu apă de ploaie, că nu se mișca deloc durerea! Astea erau leacuri băbești, leacuri de doi bani care nu făceau nici un ban pentru că nu am pus mai mult de două trei picături de spirt pe degetul cu care m-am masat... și tot degeaba.

Am găsit ceva pastile și le-am luat cu un pahar plin de apă, am spus o rugăciune plină de credință și m-am așezat pe pernă, cu mâna sub falca unde simțeam durerea mai devreme. Îmi șopteam în minte ”să plece durerea, să pot să dorm...” și parcă așa s-a dus. S-au cred că eu eram mai obosit și nu am mai simțit durerea cum era înghițită de efectul calmantului și apoi am reușit să închid, cumva-cumva, un ochi, vorba noastră.

A doua zi știam că ceva trebuie făcut. Mă gândeam că ar fi un atac de la diavolul asupra mea să mă facă să mă intimidez, să îmi pierd liniștea, pacea. Nu eram atât de carismatic la ora aceea să cred că fiecare incident din viață are vreo implicație spirituală așa că am mers la o farmacie din apropierea locului de muncă și am luat o cutie de calmante. Doar după ce le-am terminat, după vreo 3 zile, mi-am dat seama pe ce am dat banii atunci... erau 6 pastile ”amărâte” care conțineau ibuprofen și care erau făcute într-un anumit fel încât să se dizolve mai repede în organism și... conform reclamei... în 30 de minute să simți că acționează asupra durerii. Cu banii care i-am dat pe cutia aia de pastile atunci puteam lua 2 cutii jumate de ibuprofen simplu... dar... nu am știut decât după vreo 4 zile ceea ce conținea cutia: doar 6 pastile amărâte, amare și roșii!

Doar că în prima zi, după ce am revenit de la farmacie și am băut prima pastilă am stat să și cronometrez să văd dacă... reclama era adevărată. Nu era, logic. Nu și-a făcut efectul cum citisem pe prospect, pe reclama sa online... dar cum trecea timpul cred că și având alte lucruri pe cap... am cam uitat de cele 30 minute și ușor, ușor durerea plecase. Într-o scurtă pauză am căutat telefonul dentistei noastre de familie și am stat mult pe gânduri. Nu vroiam să merg nici la dentist. Cui îi place la dentist? Probabil că așa ar fi trebuit să încep acest articol...

Nu am avut nici măcar curajul să sun dentista. I-am scris un mesaj, să văd dacă îmi va răspunde, nu am vrut să deranjez - era zi acum, era pe la ora 13-14 și mai aveam multe ore de stat la muncă... Nu mi-a răspuns. A trecut cam o oră și am re-verificat telefonul, nu citise mesajul... eram pe gânduri - oare ce să mai fac? Google era inutil atunci, dar știam că dacă dentista îmi va răspunde la mesaj, ceea ce îmi va spune trebuia să fac. Și a răspuns ulterior. Mi-a spus să merg să îmi fac radiografia la zona cu durerea, apoi avea să mă primească la cabinet... era acolo pe tura de seară... până la ora 23.

Am înghițit în sec. Nici nu știam eu atunci că aveam să scriu acum despre acest incident ulterior... Nu mă mai dureau dinții, dar știam parcă dintr-o presimțire personală că efectul pastilei roșii amare avea să se stingă și apoi... să revină durerea. Am terminat munca târziu, pe la ora 19 am pornit în grabă spre un cabinet unde puteam să îmi fac radiografia și am stat și acolo vreo 20 de minute în așteptare. Intrasem în acea clădire și erau mai multe cabinete unde se auzeau cum lucrau dentiști și se simțea mirosul tipic de dentist. Ce altceva să miroasă pe acolo? Era și o altă cameră unde copiii mici avea jucării și un adult îi supraveghea, cred că începeam să mă îndrăgostesc de acel loc, doar că eu eram acolo... doar în trecere. Într-un târziu mă aud chemat și cobor la subsolul clădirii și îi spun la doctorița sau asistenta respectivă ce trebuia să îmi facă. Îmi băgă în gură un film și un plastic, apoi a ieșit repede din cameră. Nu am înțeles ce se întâmpla, dar când a ieșit ea din încăpere... am închis și eu ochii. Mă puseseră să semnez înainte dacă nu cumva sunt însărcinat... și mă luase un râs ironic... cum să întrebi pe un bărbat așa ceva? Mi s-a explicat ulterior că de fapt radiografia aia era de fapt o radiere... nu doar o poză într-o cameră la subsol, nu doar o poză făcută cu laser, sau ce altceva aș fi gândit eu atunci.

Mi-a mai făcut o poză. La fel a ieșit din cameră, la fel eu am închis din ochi. Nu știu ce a avut loc cât eu am închis ochii, dar acolo, în clipita aia cât eu aveam ochii închiși de fapt Dumnezeu era la lucru. Dar de asta mi-am dat seama doar prin noiembrie... vă scriu mai jos să înțelegeți tot.

A reintrat în cameră asistenta sau doctorița (nu știu ce era, nu avea ecuson, nu s-a recomandat, nu am vrut să intru în detalii, nu mă interesa în clipa aia decât să ajung cu ”filmul” la dentista mea înainte de ora... 23!) și mi-a spus că au ieșit bine ”pozele”, să urc sus la recepție și să aștept. Am urcat, și am aștepta vreo 10 minute până când respectiva a venit cu un plic mare, cu filmul meu și am plătit, am mulțumit și am pornit-o spre următoarea stație de autobuz. Următorul autobuz, cu care trebuia să merg 2 stații scurte avea să vină pe acolo peste 35 de minute... așa că am luat-o pe jos. Ploua mărunt afară.

Am ajuns la dentistă. Era plină sala de așteptare, așa că am stat în picioare, era un televizor deschis la care rula un post de știri unde am auzit așa de multe bazaconii că îmi venea din clipă în clipă să ies de acolo și să plec acasă. Nu că ar fi zis ăia prostii, ziceau așa de multe și le repetau că mi se acrise de la ele. Deja parcă începeau să-mi provoace durerile de dinți. Ulterior a ieșit dentista afară, a trebuit să-i reprogrameze pe vreo 2-3 ca să preia pe restul... stăteam cu ... nu, nu stăteam cu inima în dinți, că o plezneam! Stăteam cu durerea în dinți și ascultam, dacă mă va reprograma pentru a doua zi, dacă mă va prelua și pe mine, sau dacă mă va pune să spun ce auzisem timp de mai bine de 3 ore de așteptat... sumarul știrilor și discuțiilor politice de la acel post de televiziune. Vai, ce greu mai trecea timpul atunci!

Am intrat ultimul la dentistă, îmi citise între timp filmul și mi-a spus unde era problema. Acolo am văzut degetul lui Dumnezeu la lucru - a identificat problema durerii mele - nu era de natură ”tradițională”, nici care ar fi necesitat vreun leac băbesc, vreo ”pasă rea” a vieții, ci era un dinte care era cariat și care îmi atinsese nervul și durerea se transmitea la alți dinți. Apoi mi-a spus dentista că nu mai are anestezice pentru că este criză de ele... dar nu mi-a spus dacă va folosi anestezic la mine sau nu. Eram tot cu... nu, am mai spus o dată, nu eram cu inima în dinți, eram cu durerea în dinți, și auzeam mașinăria aia de la dentist, și mirosul acela specific. Mi-am spus atunci: Doamne, folosește acest dentist ca să mă fac bine! Și Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunea! Nu mi-a făcut anestezic, mi-a curățat dintele și a pus un pansament pe el, timp în care dentista vorbea despre nevoile cu care se confrunta la cabinetul ei propriu de stomatologie. O cunoșteam, eram un client mai vechi eu, familia mea, nu o compătimeam, înțelegeam greul financiar prin care trecea. Eram încă pe scaunul de dentist, îmi simțeam cum fiorii îmi treceau pe spate, pe frunte, cum îmi pune într-un final ceva în dintele cu problema, cum durerea începea să dispară și să mi se schimbe fața.

Dentista încă continua să vorbească și să îmi spună de alte lucruri din domeniul ei, apoi mi-a arătat ce trebuie să facă la dintele cu problema. Nici nu știam cât era ceasul, dar eram ultimul și era târziu și ploaia nu se oprise. Dentista terminase și încurajator mi-a spus că sunt gata. Am vârât mâna în buzunar să scot bani și să îi plătesc, nu a vrut să îmi ia bani, a spus că îi voi plăti data viitoare. Mă simțeam atât de jenant atunci. De fapt acum înțelegeam că ceea ce a făcut dentista pentru mine se asemăna așa de mult cu ceea ce a făcut Isus pe cruce pentru mine, pentru tine, pentru fiecare dintre noi: a luat asupra Sa durerile, suferințele și păcatele noastre și a plătit El pentru ele. Noi am primit în dar vindecarea, iertarea, eliberarea mântuirea... Dar eu eram la dentist, și tocmai ce auzisem de marile nevoi financiare prin care trecuse, și eram mai bine. Am scos o bancnotă din teanc și am lăsat-o pe agenda doctoriței, care tot insista că nu trebuie să plătesc. Mi-a făcut programare a doua și a 3 a zi, și parcă a zis să sun. Apoi am plecat acasă, urma să prind sau nu, un ultim autobuz care pleca din acea zonă spre locul unde stăteam.

Pe autobuz m-am uitat la ceas, era trecut de ora 23 și eu mă simțeam că aveam un ”corp” străin în gură, îmi era foame, nu mai aveam durerea de seara de dinainte, și... în autobuz era frig. Am ajuns acasă. M-am spălat, am mâncat, apoi m-am pus la somn. Am dormit ca un copil. A doua zi m-am trezit cu mulțumire în inimă, pe buze, în suflet. Deși m-am trezit la ora 05:50 ca să merg la muncă, mă simțeam odihnit, liniștit, în pace. În drum spre muncă mulțumeam lui Dumnezeu pentru dentistă. Eram copleșit. Nu știam dacă eram complet vindecat, dar am putut să dorm! E mult lucru să poți să dormi și să nu ai dureri! Am experimentat de multe ori lucrul acesta, și atunci când am avut piatra la rinichi, de care am mai scris cu ceva timp în urmă.

A treia zi am venit la dentist pentru programare și m-a reprogramat pentru că eu a doua zi fusesem programat, dar eu nu am putut veni, deși sunasem, nimeni nu răspunsese - pentru că erau ocupați cu clienții - și am dedus că nu mai era nimeni acolo. Apoi am ajuns după circa o săptămână la un detartraj, la același cabinet stomatologic, o ”operație” care a durat la mine 2 săptămâni pentru că din prima ședință nu s-a putut face toată curățarea. La a doua ședință de detartraj am mers cu greu. Credeam că eram ”curat” în gură, că simțeam lucrul acesta cu limba mea, oglinda spunea aceasta, și de fapt erau lucruri ascunse, care nu ieșeau afară decât cu intervenția neplăcută - pentru mine cel puțin - a ultrasunetelor, a lichidului care era folosit în această combinație și... în ultima ședința am aflat și eu ce însemna air-flow-ul. Am crezut că mă urc pe lună și vin înapoi și gravitația mi-a stricat tot ”sensul” dinților din gură; țâșnea sânge din gura mea de parcă fusesem bătut, deși era doar aer și apă care circula cu o anumită presiune.

Doar că înainte ca eu să experimentez forța air-flow-ului Dumnezeu mi-a mai arătat ceva care am învățat doar astăzi și de care vă scriu chiar acum. Înainte să monteze aparatul acela de air-flow, a intrat un client acolo la cabinetul stomatologic... care mai fusese acolo în aceiași zi... de 2 ori! Chiar asistenta zâmbea și zicea, ”tu vi aici ca masa, de 3 ori pe zi!” Am zâmbit. El de fapt avea mai mult timp ca mine. Partea care nu o știam eu atunci nu mi-am putut-o da seama atunci. Înainte să îmi pună în gură aparatul de air-flow eu m-am smucit puțin pe scaun și individul a început să chicotească la mine, apoi eu m-am uitat spre el și i-am zis să nu mai râdă și timp de circa 2-3 minute nu m-am mai putut opri din râs. Dumnezeu a știut că am avut nevoie de acele 2-3 minte de zâmbet pentru că nu puteam să mă controlez în starea aceea cu toate aparatele care îmi țiuiau în gură și cum curgeau șuvoaie de transpirație pe spatele și fruntea mea. A trecut totul. Am primit chiar și o periuță verde la final. Plătisem o singură dată, dar eu am avut parte de o dublă intervenție. Am plecat din nou de la cabinet cu mulțumire, am urat de bine asistentei și celor care mai erau acolo și am pornit spre casă. Nu mai era ora 23 ca atunci când am avut prima dată durerile, dar picura afară. Eram vesel. Trecusem de o ”operație” unde am scurs de pe mine mai multă transpirație decât cantitatea de apă consumată în acea zi.

Astăzi reflectam la toate acestea și mi-a deschis Dumnezeu ochii. Știți, de fapt cu toți vrem să fim vindecați, dar nu realizăm că suntem bolnavi, că avem dureri, că avem nevoie de intervenție. Ne e teamă că o să deranjăm și că deranjul o să fie taxat.

Psalmul 46:1 spune lucrurile așa de corect: ”Dumnezeu este adăpostul și tăria noastră. El este un mare ajutor care nu lipsește în necazuri”. O altă versiune transpune altfel acest pasaj, spune că El este un ajutor atotprezent în vremuri de necaz. Realizând aceasta, realizăm de fapt că El este Cel care ne poate repara.

Dumnezeu nu a spus niciodată în Cuvântul său că nu se vor forma arme împotriva noastră, ci că ele nu vor prospera (în versiunea Cornilescu acest verset apare astfel: ”Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere” - Isaia 54:17). Da, există momente în viața noastră când trecem - și trecem ca să învățăm ceva - prin dureri, suferințe, necazuri, încercări. Numărul lor nu este niciodată egal cu intensitatea lor, pentru că sunt toate adunate indirect proporțional cu îndurarea lui Dumnezeu. Nu știu dacă m-am exprimat bine matematic, dar biblic știu sigur că am spus-o corect. :)

În aceste momente am învățat de fapt că cei care vin la Dumnezeu primesc ajutor, nu cei care se ajută singuri! Sunt unii care vin la Dumnezeu de 3 ori pe zi pentru că vor să se facă bine! Asta am învățat eu de la tipul de la dentist care mi-a stârnit râsul. De fapt aici este și umorul lui Dumnezeu. Dacă rămânem înrădăcinați în ”tradiționalismul” și ”superstițiile” noastre, folosind tot felul de leacuri băbești sau tehnici de auto-inducere a stărilor de mai bine, de stoicism, de negare a durerii, o să ameliorăm doar pentru o vreme starea noastră rea. Dacă venim la Medicul Nostru, acolo găsim de fapt leac, vindecare, eliberare. Uneori Dumnezeu se folosește de lucrurile care nu se văd - radiografiile din viață - ca să ne arate unde este problema noastră. Alte ori se folosește de lucruri care dor ca să scoată ce este rău din viața noastră. Uneori El lucrează în noi și asupra noastră fără să ne mai ”anestezieze” pentru că durerea e bună și ea la ceva - îți spune că sistemul tău nervos este de fapt sănătos, simți ceea ce trebuie să simți, reacționezi la ceea ce trebuie să reacționezi. Dacă nu simți când Dumnezeu lucrează și cizelează caracterul tău înseamnă că ai lepră spirituală sau nu e Dumnezeu cel care lucrează în tine și la caracterul tău!

Am ajuns prea mulți dintre noi în biserică să credem ceea ce spunea Mântuitorul în Matei 13:15, ”Căci inima acestui popor s-a împietrit. Urechile lor aud greu, iar ochii li s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înțeleagă cu inima, să se întoarcă și să-i vindec!” Luăm lucrurile în mâinile noastre și o rezolvăm noi cumva, singuri, sau sunăm un prieten. Eu am experimentat pe pielea mea un adevăr din Cuvântul lui Dumnezeu pe care l-am învățat prin mâna lui Dumnezeu la lucru în viața mea, prin dentiști și asistente: ”Doamne, Dumnezeul meu, am strigat către Tine după ajutor, și Tu m-ai vindecat” (Psalmul 30:2). Am realizat atunci că în durere, în probleme, în suferință, de unul singur nu vei putea birui niciodată.

Zilele acestea reflectam la cele întâmplate și am înțeles că atunci când aduci cererea ta la cunoștința lui Dumnezeu și a altora, rugăciunea ta este împuternicită, răspunsul este adecvat și vindecarea este pe drum. Atâta timp cât avem în noi sfiala și rușinea și timiditatea de a nu spune și altora nevoile noastre, rugăciunea noastră va fi ca un leac băbesc pentru noi. E bine să ai și perspectiva altora din jurul tău cu privire la problema, la nevoia ta. Dumnezeu este în ceruri și aude și rugăciunea ta, și aude și rugăciunea lor; El vrea ca tu să vii sfiit, să devii vulnerabil înaintea Lui față de starea ta și să recunoști că ai nevoi de El, de intervenția Lui. Ai nevoie de vindecarea lui Dumnezeu astăzi? De ce nu te duci direct la Medic și fă-ți o programare chiar acum cu El! Dacă nu ai încrederea că problema ta poate fi vindecată, reparată, remediată, încearcă să citești măcar referințele din Sfânta Scriptură care vorbesc despre vindecarea lui Dumnezeu, promisiunea Lui pe care o poți aplica pentru viața ta, pentru problema ta, pentru nevoia ta. Încearcă această căutare, doar cu cuvântul ”vindec”, și o să vezi ce surprins ai să fi să descoperi că Dumnezeu se descoperă ca fiind Cel care vindecă, unul din numele Sale este și una din calitățile și caracterul Său: Medic divin.

Și mai e ceva. În seara când veneam acasă de la dentist, deși era noapte afară, auzeam pe cineva de la un bloc cum tăia cu o freză niște gresie sau faianță; era cam același sunet pe care îl auzeam în sala de așteptare de la dentist... așa că am făcut pași mai mari să nu mai aud acel sunet. Uneori circumstanțele din viață ne aduc aminte de chinurile prin care am fost... e bine să fugim și să mergem înainte, memoria lor, auzirea durerilor, a chinurilor de atunci nu ne va face mult bine. A ne încrede în Dumnezeu că El este vindecătorul, că El poate vindeca, că El se folosește chiar și de dentiști ca să ne repare dinții noștri este a merge înainte, a fi ceea ce te-a chemat El să fi: copil de Dumnezeu, care trăiește sub binecuvântarea Lui, sub protecția Lui, sub grija Lui.

Apropo, mai am încă programări la dentist. Știu, iar o să aud ”bâzâitul” ăla pe care nu îl suportă nimeni în urechi... Probabil că dacă vreunul dintre voi va vorbi ceva de ceea ce am scris eu mai sus cu dentista mea și îmi va face vreun discount, o să vă las numărul ei de telefon să vă programați și voi. O recomand din toată inima! Și vi-l recomand și pe Domnul! Am putut să dorm liniștit în noaptea aceea. Și ce e mai memorabil și mai de lăudat acum decât odihna care ne-ar fi furat-o o durere... pe care unii din noi ar fi stat să o despice să vadă ce natură avea...

În viața aceasta, chiar și cu următoarele programări la medic, învățăm că Dumnezeu este încă la lucru în noi și cu noi. Și El nu a terminat ce are de făcut cu noi. Priviți-vă în oglindă și încercați să zâmbiți. Când o să treceți mâine pe lângă un cabinet stomatologic, o să vă amintiți de ceea ce v-am scris eu mai sus. Fiți binecuvântați!