Moralismul nu este Evanghelia (dar mulți creștini cred că ar fi)

Una din cele mai uimitoare afirmații ale Apostolului Pavel este punerea sub acuzare a creștinilor galateni că au abandonat Evanghelia. ”Mă mir că treceţi așa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Hristos la o altă evanghelie”, declara Pavel. După cum enunța el în mod categoric aceste lucruri, galatenii au eșuat în cadrul testului crucial de a discerne între Evanghelia autentică și cea contrafăcută.

Cuvintele lui nu pot fi mai clare decât ceea ce exprimă mai departe: ”Dar chiar dacă noi înșine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema! Cum am mai spus, o spun și acum: Dacă vă propovăduiește cineva o evanghelie deosebită de aceea pe care aţi primit-o, să fie anatema!” (Galateni 1:8-9)

Această avertizare din partea Apostolului Pavel, exprimată în limbajul de durere și șoc al acestuia, nu este doar adresat bisericii din Galatia, ci fiecărei congregații din fiecare eră. În zilele noastre de acum - și în cadrul bisericilor noastre - noi avem nevoie în mod disperat să auzim și să ne deschidem urechile către această avertizare. Ne confruntăm cu evanghelii false care nu sunt mai puțin subversive și seducătoare decât cele cu care s-au confruntat și care le-au îmbrățișat galatenii.

În contextul nostru de acum, una dintre cele mai seducătoare evanghelii false este moralismul. Această evanghelie falsă poate lua multe forme și poate apărea din orice număr de impulsuri culturale și politice. Cu toate acestea, structura de bază a moralismului se limitează la crezul că Evanghelia poate fi redusă la îmbunătățirile aduse în comportament.

Din nefericire, această falsă evanghelie este în mod particular atractivă pentru cei care se cred a fi evanghelici motivați de un impuls biblic. Prea mulți credincioși și bisericile lor cedează în fața logicii moralismului și reduc Evanghelia la un mesaj de îmbunătățire morală. Cu alte cuvinte, noi comunicăm persoanelor pierdute mesajul că ceea ce dorește Dumnezeu de la ei și ceea ce le cere El este ca viețile lor să se îndrepte.

Într-un anumit sens, noi suntem născuți să fim moraliști. Creați fiind după chipul lui Dumnezeu, nouă ni s-a dat capacitatea morală de conștiință. Încă din vremurile cele mai timpurii conștiința noastră ne alertează cu privire la cunoașterea vinei noastre, a deficiențelor și comportamentelor greșite. Cu alte cuvinte, conștiința noastră comunică starea noastră de păcătoșenie.

Adăugați la acestea și faptul că procesul de creștere a copiilor și de a fi părinte tinde să inspire moralismul încă din perioada timpurie a anilor noștri. Învățăm foarte repede că părinții noștri sunt preocupați cu comportamentul nostru. Copiii cu un comportamentu bun sunt răsplătiți cu simpatia parentală, în timp ce comportamentul greșit aduce sancțiunea lor. Acest mesaj este consolidat de alte autorități în viețile celor tineri și pătrunde cultura ca întreg.

Scriind despre copilăria sa în zona rurală din Georgia, romancierul Ferrol Sams descria tradiția adânc înrădăcinată în a fi ”crescut drept”. După cum explica el, copilul care este ”crescut drept” este pe placul părinților și a altor adulți prin a adera la convențiile morale și la eticheta socială. O persoană tânără care este ”crescută drept” iese la suprafață ca un adult care se supune legilor, își respectă vecinii, oferă promisiuni deșarte față de așteptările religioase și stă departe de scandal. Punctul este clar - aceasta e ceea ce se așteaptă și părinții, ce afirmă cultura și multe biserici celebrează. Doar că comunitățile noastre sunt pline de oameni care au fost ”crescuți drept” dar se îndreaptă spre iad.

Seducția moralismului este esența puterii sale. Suntem așa de ușor seduși în a crede că noi de fapt putem să dobândim aprobarea de care avem nevoie prin propriul nostru comportament. De sigur, pentru a putea participa în această seducere, noi trebuie să negociem un anumit cod moral care definește comportamentul acceptabil cu nenumăratele sale lacune. Majoritatea moraliștilor nu ar pretinde că sunt fără păcat, ci doar dincolo de scandal. Și aceasta este considerat a fi suficient.

Moraliștii pot fi categorizați a fi atât liberali cât și conservativi. În fiecare caz, un set specific de preocupări morale înrămează probabilitatea morală. Ca o generalizare, de multe ori este drept faptul că liberalii se concentrează pe un set de așteptări morale înrudite cu etica socială, în timp ce conservatorii tind să se concentreze pe etica personală. Esența moralismului este aparentă la amândoi - crezul că noi putem realiza neprihănirea prin intermediul comportamentului adecvat.

Ispita teologică a moralismului este una la care mulți creștini și multe biserici îi rezistă cu dificultate. Pericolul este că biserica va comunica atât prin mijloace directe cât și indirecte că lucrurile la care se așteaptă Dumnezeu din partea umanității decăzute este perfecționarea morală. Și făcând astfel, biserica răstoarnă Evanghelia și comunică o evanghelie falsă către o lume decăzută.

Biserica lui Hristos nu are nici o altă opțiune decât să învețe Cuvântul lui Dumnezeu; Biblia revelează în mod fidel legea lui Dumnezeu și un cod moral comprehensiv. Creștinii înțeleg că Dumnezeu s-a revelat pe Sine în tot cursul creației în așa fel încât El a înzestrat umanitatea cu puterea de restricție a legii. În plus, El ne-a vorbit în cadrul Cuvântului Său cu darul poruncilor specifice și a instrucțiunii morale vaste. Biserica Domnului Isus Hristos trebuie să se lupte pentru dreptatea acestor porunci și harul dat nouă în cunoașterea a ceea ce este bun și ceea ce este rău. Noi avem totodată și o responsabilitatea de a aduce mărturie a acestei cunoștințe a binelui și răului către vecinii noștri. Puterea de restricție a legii este esențială pentru comunitatea umană și către civilizație.

În același fel cum părinții își învață corect copii lor să asculte instrucțiunea morală, biserica poartă și ea responsabilitatea de a-și învăța pe cei care aparțin ei poruncile morale ale lui Dumnezeu și să aducă mărturie către o societate mai mare a ceea ce a declarat Dumnezeu a fi drept și bun pentru creaturile Sale umane.

Doar că aceste impulsuri, pe cât de drepte și de necesare sunt ele, nu sunt Evanghelia. Într-adevăr, una din cele mai subtile evanghelii false este un moralism care promite favorul lui Dumnezeu și satisfacerea dreptății lui Dumnezeu față de păcătoși dacă ei se vor comporta adecvat și se vor dedica pe sine spre o îmbunătățire morală.

Impulsul moralist din cadrul bisericii reduce Biblia la un dicționar pentru comportamentul uman și înlocuiește Evanghelia lui Isus Hristos cu instrucțiunea morală. Prea multe amvoane evanghelice sunt cedate mesagerilor moraliști mai degrabă decât predicării Evangheliei.

Acțiunea de corectare față de moralism vine direct din partea Apostolului Pavel atunci când el insistă că ”omul nu este socotit neprihănit prin faptele Legii, ci numai prin credința în Isus Hristos”. Mântuirea vine la cei care sunt ”socotiți neprihăniți prin credința în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii” (Galateni 2:16).

Noi păcătuim împotriva lui Hristos și interpretăm greșit Evanghelia atunci când le sugerăm păcătoșilor că ceea ce le cere Dumnezeu este îmbunătățire morală în acord cu Legea. Moralismul are sens pentru păcătoși pentru că aceasta nu este altceva decât o expansiune a ceea ce am fost învățați încă din primele noastre zile de viață. Dar moralismul nu este Evanghelia, și acesta nu va mântui. Singura evanghelie care mântuie este Evanghelia lui Hristos. Pavel le amintea galatenilor, ”Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea” (Galateni 4:4-5).

Noi suntem justificați doar prin credință, mântuiți doar prin har, și răscumpărați din păcatul nostru doar prin Hristos. Moralismul produce păcătoși care sunt  (posibil) cu un comportament mai bun. Evanghelia lui Hristos transformă păcătoșii în fii și fiice adoptate de Dumnezeu.

Biserica nu trebuie să sustragă, să acomodeze, să revizuiască sau să ascundă vreodată legea lui Dumnezeu. Într-adevăr, Legea este cea care ne arată păcatul nostru și ne clarifică nepotrivire și lipsa noastră totală de neprihănire. Legea nu poate împărți viață dar, după cum insista și Pavel, aceasta ”ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiți neprihăniți prin credință” (Galateni 3:24).

Pericolul mortal al moralismului a fost o ispitire constantă a bisericii și un surogat atot-convenient față de Evanghelie. În mod clar, milioane de oameni din jurul nostru cred că moralismul este mesajul nostru. Doar că nimic altceva nu va fi destul spre a corecta această impresie și de a-i duce pe păcătoși la mântuirea în Hristos decât predicarea cu îndrăzneală a Evangheliei.

Iadul va fi foarte populat cu cei care au fost ”crescuți drept”. Cetățenii cerului vor fi aceia care, prin veritabilul har și mila lui Dumnezeu, sunt acolo numai datorită neprihănirii lui Isus Hristos imputate lor.

Moralismul nu este evanghelia.

Materialul de mai sus a fost scris de Albert Mohler (foto alăturat), președintele Seminarului Teologic Baptist Sudic (din Statele Unite ale Americii), apărut pe 15 ianuarie 2018 în Christian Headlines. Dacă citați acest material în altă parte, rog să păstrați link-urile din el și să oferiți sursa citării, adică acest blog. Mai jos aveți câteva resurse video recomandate de mine personal, care vin în completarea și aprofundarea mai detaliată a mesajului expus de Pavel către Galateni, pasaj citat mai sus de Albert Mohler.