Puterea parteneriatului în rugăciune

”Când ne rugăm împreună, avem de fapt o experiență mai extinsă a unui cer deschis” - imagine de Ben White - unsplash.comV-ați gândit vreodată să dați zeciuială din viața voastră de rugăciune prin a petrece timpul din cadrul rugăciunii tale rugându-te pentru alții?

Un prieten de al meu a decis să încerce să se roage pentru trei alte persoane de fiecare dată când trimitea lui Dumnezeu o cerere cu privire la nevoile sale. Angie spunea, ”Atunci când am început această practică, am fost uimită de felul cum răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunile mele a început să crească.

Acest lucru merge mână-în-mână cu un studiu condus acum 60 de ani de către un profesor de la Redlands University din California. Dr. Marker și Elaine St. John au detaliat acest experiment de 10 ani în cartea lor intitulată Prayer Can Change Your Life (Rugăciunea poate schimba viața ta).

Ei descriu felul cum au creat trei grupe de test formate din oameni cu un singur lucru în comun: Cu toții erau disperați după o vindecare emoțională sau fizică. Primul grup a fost format din indivizi care s-au întâlnit cu psihiatru timp de o oră pe săptămână. Al doilea grup s-au rugat pentru ei înșiși, în timp ce al treilea grup s-au întâlnit și s-au rugat împreună și unul pentru celălalt pentru o oră în fiecare săptămână.

Care grup credeți că a avut cele mai dramatice rezultate? Ați nimerit-o: grupul care s-a rugat unul pentru celălalt. Membrii acestui grup au avut 72% din rugăciuni răspunse ca rezultat, 100% dintre ei spunând că au avut cel puțin o îmbunătățire în domeniile pentru care s-au rugat. De fapt, soțul necredincios al uneia dintre persoanele acestui grup de rugăciune a fost vindecat de cancer.

Cât privește celelalte grupuri, grupul care s-a întâlnit cu psihiatrul a avut ceva îmbunătățiri, dar numai cât au continuat să frecventeze sesiunile lor săptămânale.

Dar ce rezultat a avut grupul de rugăciune singuratic (adică grupul al doilea)? O credeți sau nu, ei au avut puține sau nici o îmbunătățire.

Nu pot spune că aș fi surprins. Știu că atunci când mi-am propus să mă rog pentru o nevoie de-a mea personală... ajung cu ușurință să mă descurajez în rugăciunile mele. Dar atunci când duc aceiași nevoie la un prieten care se roagă și noi ne rugăm împreună, se pare că mă pot baza pe o un răspuns rapid din partea lui Dumnezeu. De fapt, am văzut un astfel de rezultat weekend-ul trecut când zborul meu spre Baltimore era sub riscul anulării datorită vânturilor puternice. Însoțitoarea de zbor mi-a spus, ”Cred că sunteți pedepsită până mâine.

De sigur că mă rugam tot acest timpul, dar nu până am ajuns la echipa mea de rugăciune... când vânturile instantaneu au pierit, și zborul meu a avut loc.

Prietena mea Carole are o vorbă, ”Când ne rugăm împreună, avem o mai mare experiență de cer deschis.” Prin asta ea vrea să spună că noi putem avea mai ușor acces la Dumnezeu și la răspunsurile Lui la rugăciunile noastre. Cred că motivul la această chestiune poate fi găsit în Eclesiastul 4:12: Tot astfel, dacă pe unul singur îl împresoară cineva, doi pot să i se împotrivească, iar funia împletită în trei nu este ruptă ușor.

Știu că atunci când strig către Dumnezeu eu am o linie directă cu El. Dar atunci când vin la Dumnezeu împreună cu un prieten, e ca și când liniile noastre individuale de rugăciune sunt împletite laolaltă, creând o coardă chiar mai puternică. Carole spunea, ”Am descoperit că atunci când adaug o a treia persoană la un cerc de rugăciune, e ca și când coarda noastră de rugăciune crește mai puternică. Sunt întotdeauna uimită de ce putere pot avea aceste rugăciuni îmbinate, comparat cu rugăciunile care le rostesc eu peste mine însumi.

Dacă nu ați făcut-o deja, vă încurajez să începeți propriul grup de rugăciune, chiar dacă e format din tine și încă o persoană. Dacă nu vă puteți întâlni fizic, întâlniți-vă online sau la telefon cel puțin o dată pe săptămână. Împărtășiți cererile, apoi faceți un pas înapoi și urmăriți ceea ce va face Dumnezeu cu corzile voastre de rugăciune.

Așa că dacă tu cauți o binecuvântare, fi acea binecuvântare prin a te ruga pentru alții și a include nevoile altora în timpul tău de implorare înaintea lui Dumnezeu. Nu fi surprins atunci când Dumnezeu răspunde.

Materialul de mai sus a fost scris pe 12 octombrie 2017 de Linda Evans Shepherd (foto alăturat), ea este autoare best-seller a peste 30 de cărți, vorbitoare creștină cunoscută la nivel național în SUA. Este președintele misiunii Right to the Heart Ministries, fondatoarea a asociației Advanced Writers and Speakers Association (AWSA) și fondatoare a GodTest.com. Slujirile sale online și întâlnirile în care ea vorbește public au văzut peste 350.000 de oameni care au decis să se întoarcă la Hristos și sunt urmărite de peste 45.000 de oameni zilnic. Articolul a apărut original în gottopray.com, preluat ulterior de Charisma Magazine (de unde am preluat eu fotografia de la început). Dacă citați sau folosiți acest material în altă parte, rog să păstrați toate link-urile din el și să oferiți sursa citării, adică acest blog. Mulțumesc.



Niciun comentariu:

Disclaimer:
Comentariile cu conținut off-topic, cu tentă de jignire, amenințare, ofensatoare, injurii, sau cuvinte porcoase/profane sunt șterse automat. Comentați doar dacă ceea ce aveți de spus este relevant și aduce discuții/subiecte noi. Comentariile cu pseudonime sunt "by default" sterse. Comentariile cu link-uri sunt moderate pe Disqus, pe Blogger, sterse. Daca doriti sa faceti publicitate la un site, rog sa ma contactati pentru o cotatie de pret, rezolvam. :)

Un produs Blogger.